Home  :  Contribute  :  Account  :  My Downloads  :  Gallery  :    
Clubul filosofic "Hypatia"
 Welcome to Hypatia
 Saturday, August 24 2019 @ 05:45 PM MSK

Intuitia umana

   

Articole in RomânăEvident, intuiţia este o funcţie de intelect şi informare. Dacă am dori să-i dăm acestei definiţii o formă matematică, ar trebui să punem între aceste două valori semnul înmulţirii - adică intuiţia este produsul intelectului şi gradului de informare. În realitate această funcţie poate fi mai complexă, dar odată ce intelectul îl putem aprecia doar arbitrar, neavând nici metoda, nici unitatea de măsură potrivită, suntem nevoiţi să ne mărginim la afirmaţia iniţială. Este nevoie de o anumită corelaţie între intelect şi gradul de informare al acestuia, dar foarte important, decisiv chiar, este şi caracterul acestei informaţii. O anumită persoană poate avea o intuiţie foarte bună într-un domeniu care-i este familiar. Gradul de informare poate compensa într-o măsură oarecare insuficienţa intelectuală şi invers - un intelect strălucit intuieşte adevărul cu mult mai repede, dispunând de o informaţie mai restrânsă. Pentru ceilalţi, asemenea concluzii premature (din punctul lor de vedere), sunt aproape un miracol, o previziune.

Pentru persoana care a intuit un adevăr, aceasta nu este o prezicere, ci o concluzie, punctele de reper necesare fiind concluziile intermediare, pe care a reuşit să le facă în baza informaţiei avute. Deşi calea poate să nu fie pavată până la capăt, având, eventual, şi goluri informaţionale, intelectul reuşeşte să umple golurile cu ajutorul imaginaţiei. Direcţia de mişcare fiind determinată, se poate vedea şi obiectul din capătul acestui vector cognitiv. Pentru aceasta, vorbind la figurat, este necesar să ridicăm ochii de la pietrele drumului şi să urmărim cu privirea direcţia lui. Ceea ce înseamnă că am făcut un salt calitativ, schimbând metoda de cercetare - pipăitul minuţios şi pedant l-am înlocuit prin vedere, care ne informează despre obiectele mult mai îndepărtate, deşi nu ne oferă prea multe detalii. Pipăitul, în acest caz, este gândirea logică, care ne permite studierea pas cu pas, concluzie cu concluzie, a unui obiect sau fenomen, respectând stricteţea ştiinţifică (logică), iar vederea (intelectuală) este ceea ce numim noi intuiţie.

În temeiul celor expuse mai sus, putem înţelege deja, care este diferenţa dintre concluzie şi previziune - spre concluzie duce o cale logică neîntreruptă, pavată minuţios cu concluzii “elementare", adică evidente în baza celor cunoscute, iar spre previziune duce o cale logică fragmentară, cu goluri logice şi informaţionale. Evident, se poate întâmpla ca o previziune să fie greşită - vederea ne poate înşela, oferindu-ne un miraj în locul unui obiect real. Pipăitul, oricum, este mai sigur. În schimb câştigul pe care îl putem avea, folosind vederea, este cu mult mai mare. Este clar, că concluzia ştiinţifică se deosebeşte calitativ de ceea ce este numit "concluzie" în mod obişnuit. Multe domenii de activitate umană sunt atât de complexe, există atâtea goluri informaţionale şi mărimi necunoscute, încât gândirea logică este mereu însoţită de intuiţie. În comerţ sau în politică, spre exemplu, intuiţia are o importanţă foarte mare, dar nici informarea nu joacă un rol secundar, mărind cu mult şansele de izbândă.

Să analizăm un caz istoric concret - cazul Janne D'Arc. Este incontestabil, că această fetiţă de 18 ani a avut o intuiţie excepţională. Această ţărancă franceză cunoştea foarte bine starea de spirit a ţăranilor francezi, gradul de credibilitate pe care îl avea în rândurile lor religia, aspiraţiile lor spre răzbunare şi eliberare de sub jugul englez, credinţa lor nestrămutată într-un miracol care i-ar salva. Ea însăşi era ca ei, nutrea aceleaşi speranţe şi iluzii. În plus, Janne avea o fire romantică şi exaltată, aflându-se la vârsta când aceste calităţi se manifestă în mod abuziv. Forţa sa de convingere era un produs al naturii sale neordinare, în care intelectul strălucit se îmbina cu imaginaţia şi energia efervescentă. Munca care se producea în raţiunea ei - concluziile şi previziunile sale - căpătau imagini concrete, colorate de firea ei romantică şi religioasă în cele mai vii culori. Când Janne îşi visa concluziile în imagini concrete şi precise, ştiind exact ce are de făcut, ea nu spunea “am visat", ci "am avut o viziune", având ea-înseşi credinţa nestrămutată în justeţea acestei afirmaţii. În felul acesta, adolescenta de 18 ani Janne D'Arc a pus stăpânire pe sufletele ţăranilor francezi, care au acceptat-o şi au declarat-o sfântă (cu mult înaintea bisericii catolice), ridicându-se la lupta de eliberare naţională. Intuiţia sa extraordinară a dat greş o singură dată - greşeala fatală pentru care Janne a plătit cu viaţa.

Dar, să revenim la oiţele noastre, cum spun francezii. Înainte de a face această paranteză lirică (şi istorică), am vorbit despre faptul, că uneori metoda de gândire logică şi consecventă este schimbată prin o alta, care ne poate oferi o lărgire bruscă a orizontului. Am numit această metodă intuiţie. Spre deosebire de gândirea logică, care poate înainta doar pas cu pas, concluzie după concluzie, intuiţia poate lega traiectoria punctată a căii care duce spre un adevăr printr-o linie imaginară, prelungind-o până la scopul jinduit. Gândirea logică este pentru noi un proces pe deplin conştientizat - el se desfăşoară în conştiinţa noastră, noi îl urmărim pas cu pas, de aceea el nu produce asupra noastră impresia unui miracol.

Să mai analizăm un exemplu foarte semnificativ, deşi e vorba despre nişte situaţii şi personaje imaginare - Sherlok Holmes şi doctorul Watson. Dacă vă amintiţi, Sherlok Holmes era înzestrat cu un dar deosebit, o intuiţie care îl ajuta să descurce cele mai neobişnuite cazuri şi crime pe baza unei informaţii fragmentare şi insuficiente. Doctorul Watson era mereu surprins de uşurinţa cu care prietenul său dezlega cele mai grele enigme, ca mai apoi să rămână dezamăgit în urma explicaţiilor primite. De fapt, Sherlok Holmes îi arăta doar punţile, pe care le construia peste abisurile informaţionale, folosind vastele sale cunoştinţe din diferite domenii, dar şi imaginaţia sa vie. Totuşi, previziunea înceta să mai fie un miracol, îndată ce era aruncat vălul de pe mecanismul acesteia. Dacă doctorul Watson ar fi putut urmări "în transmisiune directă" munca intelectuală care se producea în creierul lui Sherlok Holmes, dezlegarea enigmelor ar fi fost pentru el un lucru obişnuit de la bun început.

Cred că aici se ascunde răspunsul la întrebarea - de ce, totuşi, intuiţia ca fenomen produce asupra noastră impresia unui miracol? Faptul, că mecanismul acesteia rămâne ascuns de propria noastră conştiinţă, ne face să ne mirăm chiar şi de propriile noastre revelaţii, pe care nu le putem conştientiza în deplină măsură.

Dar în organismul omenesc au loc o sumedenie de procese care nu sunt urmărite nemijlocit de conştiinţă, au loc independent de ea şi nici nu i se supun măcar! Ştim doar că majoritatea acestora sunt dirijate de creier. Ştim, spre exemplu, că toate mişcările noastre sunt dirijate de creieraş, iar acesta este un lucru deloc simplu. Fără îndoială, că creieraşul este un calculator foarte rapid şi specializat pentru îndeplinirea acestei sarcini. Noi nu-l putem antrena în activitatea noastră intelectuală când am dori, spre exemplu, să facem nişte calcule matematice. Altfel, presupun, am deveni cu toţii nişte calculatori fenomenali. (De altfel, asemenea calculatori există - nu-i ajută oare creieraşul?) Totuşi, nu este oare intuiţia o mărturie a faptului, că creieraşul nu ne lasă neajutoraţi când avem nevoie să prelucrăm rapid un mare volum de informaţie, furnizându-ne pe neobservate soluţii gata, uneori paradoxale, alteori neaşteptat de simple, "străfulgerări" geniale, care aruncă punţi peste abisurile informaţionale şi extrapolează căile cunoaşterii dincolo de locurile bătătiorite?

Din păcate, nu putem urmări "în transmisiune directă" lucrul acestui organ. Şi iată-ne ajunşi în locuri nebătătorite, unde sunt mai multe întrebări, decât răspunsuri. Dar cred că răspunsul la întrebarea de mai sus este afirmativ, şi acest organ specializat, acest calculator rapid, ocupat fiind cu îndeplinirea funcţiilor sale, de asemenea participă şi la procesul de gândire, comunicându-i calitate şi strălucire.

Aş putea încheia aici speculaţiile filozofice pe această temă, dar nu pot rezista ispitei să mai formulez câteva întrebări, care prezintă un mare interes. Natura este risipitoare, astfel încât ea şi-a înzestrat creaţiile cu mari potenţe, care nu sunt niciodată realizate în plină măsură. Chiar raţiunea umană este un exemplu al acestei dărnicii exagerate, deoarece pentru supravieţuirea speciei ar fi fost suficiente mijloace cu mult mai modeste. De fapt, omul nici nu-şi foloseşte raţiunea cu randamentul maxim, unele resurse rămânând întotdeauna nesolicitate. Presupun că şi creieraşul posedă unele rezerve nesolicitate, care depăşesc necesităţile funcţiei sale de coordonator şi dirijor al activităţii fizice a organismului uman. Cât de mari sunt aceste rezerve? Ce muncă adăugătoare, inutilă pentru funcţiile sale, îndeplineşte acest organ "pentru propria lui plăcere", precum raţiunea mea, spre exemplu, este preocupată acum de aceste cugetări absolut nepractice, inutile pentru supravieţuirea mea ca individ? Este oare această activitate secretă asemănătoare cu munca intelectuală conştientizată a creierului? Nu supravieţuiesc oare în creierul uman două conştiinţe separate, dintre care numai una are acces la suprafaţă, iar activitatea celeilalte rămâne ascunsă după o perdea netransparentă, manifestându-se doar arareori (în cazul când ne furnizează soluţia unei probleme, spre exemplu)? Nu reprezintă oare această conştiinţă suplimentară acel "subconştient", pe care psihologia l-a intuit deja? Adică – nu este oare creieraşul acel substrat material al subconştientului, căutarea căruia ar trebui să ne preocupe, deoarece o explicaţie trează, raţională, este întotdeauna mai bună decât una fantezistă, cu iz de mistică religioasă. Şi nu va provoca oare evoluţia acestui organ - creieraşul - apariţia unui conflict interior, când a doua personalitate din noi va dori să se manifeste nemijlocit, să acţioneze independent, nemaifiind subordonată? Sau, nu ne putem aştepta la o viitoare răzvrătire? Un lucru este cert - dacă natura nu va reuşi să menţină un echilibru, nu va găsi metoda pentru a împăca subconştientul evoluat cu conştiinţa, creând o simbioză satisfăcătoare, specia umană nu va supravieţui, ascensiunea sa terminându-se într-un acces de nebunie, de bifurcare a conştiinţei. În caz contrar va lua naştere acel "supraom", la care aspirăm de multă vreme, şi în care natura va realiza mecanismul comunicării efective dintre creier şi creieraş, dintre conştient şi subconştient, limbajul intern evoluat al Eu-lui uman. Acest mecanism cu limbajul său se prea poate că există deja într-o formă embrionară, dacă ne amintim că sesizăm uneori mesajele subconşientului în momentele când “gălăgia” provocată de creier în timpul activităţii sale este atenuată – în timpul cugetărilor profunde, când creierul se află într-o stare de somnolenţă aparentă (meditaţia ioga, spre exemplu), sau chiar în timpul somnului. Este probabil, ca visele să reprezinte astfel de mesaje, destul de stângace şi neclare încă, din cauza imperfecţiunii limbajului de comunicare internă şi al mecanismului respectiv. Probabil, creieraşul, deocamdată, nu poate vorbi decât în imagini concrete, după cum scrisul a început de la pictogramă, care este imperfectă din cauza posibilelor interpretări greşite.

Nu în zadar oamenii sunt atât de preocupaţi să dezlege enigmele viselor din cele mai străvechi timpuri – ei simt că acestea au o semnificaţie concretă, conţin un mesaj confuz de la un subiect necunoscut. Mulţimea “necunoscutelor” care însoţesc acest fenomen a dat naştere la nenumărate speculaţii necontrolate de logică şi raţiune, îmbrăcate în haina misticii oculte, care au hrănit şi mai continuă să hrănească hoarde de şarlatani. Dar un lucru este cert – nimeni nu poate descifra mai bine decât noi-înşine aceste mesaje, căci noi deţinem “cheia” experienţei noastre individuale. Arareori doar ne pot ajuta cei care ne înconjoară, dacă posedă informaţia necesară. Uneori, într-adevăr, aceste mesaje ne pot fi de un folos real – sunt cunoscute cazuri, când rezolvarea unor probleme matematice, spre exemplu, le-au venit descoperitorilor în vis. Tot aici putem adăoga visele lui Janne D’Arc, care conţineau rezolvarea unor probleme politice sau militare, şi pe care dânsa se pricepea să le descifreze. Neputând să se smulgă din mentalitatea epocii sale, un singur lucru îi scăpa – de unde vin aceste mesaje…

Cred, totuşi, că evoluţia ne va face o surpriză, pregătindu-ne pentru următorul salt calitativ, chiar dacă procentul de rebut biologic se va mări esenţial, creşterea numărului cazurilor de "conştiinţă bifurcată" fiind indicele acestui proces. În rest, procesul se va săvârşi pe neobservate, mai curând printr-o serie de mutaţii consecutive dispersate în timp, iar "mutanţii" nu vor putea fi depistaţi decât doar după un singur indiciu - intelectul de excepţie, genialitatea, sau o bifurcare a conştiinţei congenitală. Deci nu cred într-un război dintre oameni şi mutanţi (subiect frecvent întâlnit în literatura de SF) - omenirea nu şi-a nimicit nici odată în mod conştient personalităţile geniale, deşi se întâmpla adeseori ca acestea să atragă asupra-şi mânia contemporanilor. Dar un război "sfânt" împotriva mutanţilor este exclus. Adevăratul război se va da pe arena evoluţiei.

Adela Vasiloi




What's Related

Story Options

Intuitia umana | 1 comments | Create New Account
The following comments are owned by whomever posted them. This site is not responsible for what they say.
kitchen remodeling near me
Authored by: pervezpjs on Sunday, April 14 2019 @ 09:18 PM MSK
Regards great job just for submission a very important blog. Any cyberspace diary isn’t sole advantageous it also is additionally quite extremely creative. Currently follow here kitchen remodeling near me Regards just for excellent succeed.
 Copyright © 2019 Hypatia
 All trademarks and copyrights on this page are owned by their respective owners.
Powered By Geeklog 
Created this page in 0.05 seconds