Home  :  Contribute  :  Account  :  My Downloads  :  Gallery  :    
Clubul filosofic "Hypatia"
 Welcome to Hypatia
 Monday, June 17 2019 @ 12:51 AM MSK

Despre site si despre mine

   

Articole in Română

Bună ziua, prieteni! Ma numesc Adela Vasiloi şi sunt autoarea acestui site, la care visam demult. Visam să găsesc oameni cu gândire lucidă, independentă şi optimistă, pentru care nu există alte tabu-uri, decât cinismul răutăcios şi vulgar. Acum, când scriu aceste randuri, eu nu ştiu încă, dacă-i voi găsi, dacă vor dori să se implice într-o discuţie sinceră despre orice ar putea să-i preocupe. Sper să-i găsesc, deoarece mă simt adesea solitară în această lume, unde majoritatea oamenilor sunt marginiţi, superstiţioşi, uimitor de creduli şi superficiali. Nu pot să fiu cu ei sinceră până la capăt, căci, involuntar, i-aş jigni. Iar ei, în fond, sunt binevoitori şi amabili. Însă uneori ei mă irită astfel, încât aş vrea să fiu dură şi să le spun pe şleau: "Cum puteţi fi atât de proşti, încât să credeţi în aceste horoscoape idioate, produsul unor Paparazzi fără scrupul?" Sigur, în realitate mă exprim mai moale, aduc argumente, încerc să-i conving că nu au dreptate, dar nu are nici un efect. În fond, îmi pare rău pentru ei, căci pot fi uşor manipulati de oricine ar dori s-o facă. Incăpăţinarea cu care îşi apără iluziile mă umple de disperare.

Chiar de la început, vreau să pun toate punctele pe "i". Eu sunt ateu, materialist în sensul filosofic al cuvântului, nicidecum în acel sens vulgar, în care se utilizează adesea. Îmi place sa reflectez, să cercetez orice problemă care intră în cercul meu de interese, iar acestea sunt multe. Una dintre aceste probleme este aceea a originii religiilor - de ce au aparut, în ce scop, cum funcţionează şi sunt oare indispensabile pentru buna organizare a societăţii? Ca sisteme filosofice, ele sunt destul de primitive şi învechite - fiecare e rămasă în urmă cu atâtea secole, câte s-au scurs de la infiinţarea lor. Încercările de a le reforma şi renova nu schimbă nimic, în fond, pentru că miturile principale rămân neatinse, chiar dacă se probează "haine noi", cu pretenţii de a corespunde ultimelor realizări ale ştiintei şi tehnicii. Cred că orice religie, azi, este în primul rând o afacere rentabilă, dar rămâne, cum a fost mereu, şi un instrument de manipulare a maselor de oameni - un instrument foarte potrivit pentru a obţine şi a menţine puterea.

Acum aţi înţeles, probabil, de ce mă întristează atât de mult credulitatea celor mulţi - ei sunt o pradă uşoară pentru cei dornici de putere, care se simt bine prescriindu-le un anumit mod de viaţă, un anumit comportament, o anumită viziune asupra lumii. Nu importă, cât de bune sunt regulile, importă să fie respectate. Pe când eu aş vrea să respect doar regulile bune. De aceea consider că e destul de supărător, când cineva din colegii mei îmi spune: "Azi e ziua cutărui sfânt, nu se poate spăla sau călca rufele". Sau, şi mai nostim: "Doamnă, D-voastră V-aţi nascut in anul 1947? Atunci, conform calendarului chinezesc sunteţi porc! Eu deasemenea. Saptamana aceasta va fi nefastă pentru noi - trebuie să ne ferim de oamenii roşcaţ!" Nu-i vorbă, oricine-i liber să se considere porc, dacă doreşte. Dar eu nu sunt şi nici nu vreau să fiu porc. Sunt OM! Altă dată am râs din toată inima, când o Doamnă mi-a povestit, că i-a declarat şefului ei: "Sunteţi un Berbec ca şi mine, de aceea eu văd tot ce se petrece în sufletul Dumneavoastră!"

Este de-a dreptul uimitor faptul, că oamenii nu se mulţumesc să aibă o singură religie. Pe lângă Dumnezeul în care cred, ei mai cred şi in astrologie cu horoscoapele ei, în reîncarnare, uneori, în diverse poveşti pseudo-ştiinţifice despre extratereştrii care ne-au vizitat în trecutul îndepartat sau ne vizitează acum, despre triunghiul Bermudelor, Atlantida, etc, etc. Cum poate mintea unui om să conţină un asemenea amestec exploziv de superstiţii şi mituri ale tuturor timpurilor si popoarelor?

Acum cate ceva despre mine. M-am născut în anul 1947 într-un sat moldovenesc de pe malul Nistrului, intr-o familie de învăţători. Am absolvit facultatea de matematică şi cibernetică de la Universitatea de Stat din Moldova in 1971, iar mai apoi - doctorantura la Academia de Ştiinţe din Moldova, la specialitatea "analiză functională". În anul 1971 m-am căsătorit, iar în 1973 am născut un băiat - pe feciorul meu Andrei. Fiica mea Elena s-a născut în anul 1977. Am renunţat la ştiinţă, deoarece am înţeles că nu mă pot dedica total matematicii - ar fi trebuit să renunţ la multe alte lucruri, iar eu nu am dorit s-o fac.

În continuare am lucrat ca inginer-informatician la diverse instituţii si organizaţii, mi-am crescut copiii, am scris versuri şi eseuri, m-am angajat în politică - din 1989 am fost membru activ al mişcării de eliberare naţională din Republica Moldova (pe atunci sobietică şi socialistţ), mai apoi am făcut parte din conducerea organizaţiei feministe "Liga Femeilor din Moldova", după desfiinţarea acesteia m-am înscris in Partidul Liberal şi în sfârsit, acuma sunt membru al Consiliului Republican al partidului "Moldova Noastră", care a luat nastere în urma fuzionarii a mai multe forţe politice importante din Moldova.

Pe parcursul acestei activităţi am editat cinci cărţi (poezie şi eseuri - "Teribilul dar", "Sete de viaţă", poezii pentru copii - "Licuricii", versuri satirice, aforisme, parabole - "Şah impostorului", cartea pentru copii "Simetria este armonia lumii"). In prezent pregătesc pentru editare o carte de versuri si o carte pentru copii.

Fiul meu în prezent locuieşte la Sankt-Peterburg, este specialistul principal la o instituţie de cercetări si elaborare în domeniul securităţii informaţiei - este un programator de clasă superioară. Este căsătorit, are o fiică Alisa, de 9 ani. Soţia lui este şi ea inginer-informatician. Fiica mea Elena este creator de mode şi se pregăteşte să-şi înceapă o carieră în acest domeniu. Este şi ea căsătorită, are un fiu - Sandu. În prezent ea locuieşte în Canada, unde a fost primită foarte bine - chiar a devenit celebră intr-un fel, ajutând poliţia să prindă un infractor. Eu sunt o mamă şi o bunică fericită - îmi iubesc mult copiii şi nepoţii, iar ei îmi răspund la fel. Mai mult ca atât - eu sunt mândră de ei - îi consider ca fiind, până în prezent, cea mai mare realizare a vieţii mele.

În încheiere aş vrea să vă spun, că "perestroica", deşi a venit cam prea târziu pentru mine personal, a deschis lumea pentru mine şi copiii mei. Sunt sigură că ei vor reuşi mult mai multe în viaţă, decât dacă acest eveniment nu ar fi avut loc. Eu-însumi aş fi continuat să-mi trăiesc viaţa searbadă fără să mă fi realizat ca personalitate în deplină măsură. Chiar dacă va trebui să flămânzesc şi să trăiesc în mizerie, nu-mi va parea rău pentru ceea ce am trăit în ultimii ani - avantajul de a gândi, a scrie şi a mă exprima liber eu il preţuiesc mai mult decât toate. Sper să ajung să trăiesc într-o ţară cu adevărat democratică, liberă şi independentă.

Adela Vasiloi




What's Related

Story Options

Despre site si despre mine | 1 comments | Create New Account
The following comments are owned by whomever posted them. This site is not responsible for what they say.
bathroom remodeling brooklyn
Authored by: pervezpjs on Sunday, April 14 2019 @ 09:13 PM MSK
This incredible website is great for that reason is normally how subject matter was first articulated. Document equally wants a portion of the suggestions likewise. Currently follow here bathroom remodeling brooklyn Waiting around for so next content.
 Copyright © 2019 Hypatia
 All trademarks and copyrights on this page are owned by their respective owners.
Powered By Geeklog 
Created this page in 0.06 seconds