O bătrână muză experimentează şi speră, Amestecând nebuneşte într-o emiscferă A spaţiului cosmic diverse elemente: Nostalgie, dragoste şi ură Disperare, veselie şi tristeţe, Ba încă mai adaogând componente De o cu totul altă natură – Culori, arome, sunete răzleţe, Să obţină o simfonie atotcuprinzătoare A vieţii, mereu triumfătoare… Dar muzică devine tot ceea ce îi scapă, Volatilă, luându-şi zborul cu uşurare, Cu norii, printre picăturile de apă. Notele vin, pe firele ploii înşirate, Ca un colier de perle strălucitoare, Sau pe razele lunii, atârnate, Ca nişte diamante, sub o urechiuşă de fată… Adela Vasiloi