Cândva foarte demult
Nucleul Universului
A plesnit ca o portocală răscoaptă.
Acuma
Toată lumea răcneşte în şoaptă,
De spaimă, să nu se mai spargă odată,
Sperând să-i fie auzită
Ruga de îndurare
Dar credeţi că ne poate auzi
Marele Grădinar?
E atât de nesigur totul –
Chiar existenţa Lui e o problemă,
Deci s-ar putea întâmpla,
Ca Universul să n-aibă urechi
Şi nici ochi,
Adică să fie orb, surd, nesimţitor.
Cât trage omenirea la cântar?
Cântarul e inimaginabil de mare,
Încât nici nu se clinteşte, se pare…
Adela Vasiloi
|