Privesc în jur cuprins de groază şi mirare –
Văd miriade de larve, mocoşindu-se în glod,
Care scurmă febril, căutând de mâncare…
Înfulecă, se împing, muşcă, se înnod
Într-un act dezgustător de procreare.
O nu, nu mai vreau să stau în mocirla infectă,
Printr-un gest disperat îndrept sufletul chinuit
Şi smulg din temniţa obscur-a trupului de insectă
O pereche de aripi – strălucitoare, perfectă,
Cu care-mi iau zborul spre muntele înverzit.
Sus, pe culmea îmbrăcată în ierbi înflorite
Natura triumfătoare serbează un praznic păgân –
Naşterea unei noi şi superbe Afrodite
Din cristalul albastru al cerului senin
Pentru fiul ei Omul, păcătos şi divin!
