Cocoşul orgolios

Saturday, September 03 2005 @ 07:40 PM MSD

Contributed by: Adela Vasiloi

Lauda de sine nu miroase-a bine!

Un cocoş era foarte arătos de felul lui – mereu îl vedeai păşind ţanţoş prin ogradă, înfoiat în pene şi fudul nevoie mare. Găinile îl adorau şi alergau cu cârdul din urma lui, iar când îl vedeau venind spre ele galeş, cotcodăcind tandru, cu o aripă lăsată în jos – pe loc li se muiau picioarele! Stăpânii iarăşi, văzându-l atât de frumos şi vrednic la trebile sale, îl admirau peste măsură. Aşa că, de câte ori le era dor de o zeamă sau o răcitură de cocoş, îl tot ocoleau, luând altul mai puţin arătos.

Într-o zi cocoşul o auzi pe stăpână lăudând unei vecine zeama, pe o făcu dintr-un confrate al lui. Şi … prinse a-l roade invidia. Nu putea să uite nicidecum, că un altul a fost mai bun decât el măcar pentru o treabă. Atunci, prinse a se fandosi printre găini, zicându-le: “O zeamă bună din amărâtul acela?! Ba bine că nu! Să vedeţi ce zeamă ar ieşi din mine! Dar ştiu că stăpânii mă iubesc prea mult, ca să mă sacrifice!” Găinile, proaste, au început să cotcodăcească cu admiraţie, lăudând zeama, pe care ar îndulci-o iubitul lor. Au ridicat o asemenea zarvă, că a aflat toată mahalaua despre calităţile excepţionale ale cocoşului orgolios. Stăpânii aflară şi ei pătărania, de aceea când le trebui o orătanie pentru zeamă, nu au rezistat ispitei şi l-au tăiat.

Morala: Nu încerca dragostea mai marilor tăi – s-ar putea întâmpla să le placă mai mult zeama!

Adela Vasiloi

1 comments



http://adela.cobra.ru/article.php/20050903194022954