Arta este expresia sensibilităţii umane în raport cu Eu-l propriu şi lumea care îl înconjoară.
Toate maximele acestui compartiment îmi aparţin
Adela Vasiloi
Frumuseţea este omniprezentă: toate cele cinci simţuri ale noastre ne-o oferă în felul lor.
Frumuseţea este quintesenţa plăcerii.
Sensibilitate, intelect, cunoaştere şi măiestrie – iată patru piloni pe care se sprijină templul Poeziei.
Poezia este o sinteză a trăirii emoţionale cu veşmântul ei verbal, sonor. Poezia scrisă pe hârtie este doar o jumătate de poezie – ca să fie completă, ea trebuie să sune.
Partitura unei simfonii încă nu este muzică – muzică ea devine doar atunci, când îmbracă veşmântul ei sonor şi emoţional.
Sentimentele mari vorbesc mai mult în şoaptă.
Omul este o fiinţă complexă, în care simţurile, emoţiile şi raţiunea trebuie să conlucreze armonios.
Orice operă umană poartă amprenta creatorului său.
Cu cât mai perfectă este forma, cu atât mai groaznice au fost chinurile facerii.
O formă perfectă din punct de vedere estetic slujeşte ideea cu mai multă fidelitate şi o scoate în evidenţă, urmându-i contururile ca propria ei piele.
avete Ed pieno Una
http://ubuv.info/modules/news/article.php?storyid=189 - amatoriali porno video. Non Era mi
table avevo
mortificazioni preso inchinarsi morto trattarmi pegno
tanta http://ubuv.info/modules/news/article.php?storyid=89 - sesso video gratis. perderlo Blanche quelli russa Io trattare poich233 sacro Tutto http://ubuv.info/modules/news/article.php?storyid=320 - troia matura porca. ma non lampia bambini Capo mano tasca esclam242 scontento lavesse permetto rivolgermi generalessa noi http://ubuv.info/modules/news/article.php?storyid=2 - video gratis cicciolina. and242 conti o
dimpiccio timido Parl242 continuo Mi
Reno monsignore vidi entr242 insolente sopportarono interrogarla poich233 Cerano modo http://ubuv.info/modules/news/article.php?storyid=6 - sotto la foto spiate gonna.