Friday, October 07 2005 @ 03:04 AM MSD Contributed by: Adela Vasiloi Views: 1646
Despre trăirile unei flori.
Când a plesnit butonul, ca să-mi desfac splendoarea,
Văpăile-i de sânge
jucându-le-n lumină,
Am învăţat a râde, cum ştie-a râde floarea,
Şi-am început a plânge -
tot fără de pricină.
Eu râd, c-aşa mi-e felul, aşa sunt eu zidită,
Şi plâng pentru tortura
ce-mi crişcă-n mădulare,
Dar îi ghicesc misterul - da, vreau să fiu iubită -
Păcat că nu am gură,
să-l strig cu-nverşunare.
Voi aştepta albina să-mi beie tot nectarul,
De greaua lui povară
să fiu eliberată...
Atunci spre nemurire eu voi păşi hotarul
Cu inimă uşoară,
deşi însărcinată.
O, nobilă insectă, pentru acest miracol
Ce-i actul de iubire,
în veci ţi-oi fi datoare,
Spre bunurile mele nu vei găsi obstacol,
Căci am şi eu simţire,
chiar dacă sunt o floare.
Din fructul copt şi dulce de vei dori să guşti,
Te voi chema la mine
prin strigăt de arome,
Când saturat de mustu-i în murii săi înguşti
Va exploda din sine
în aşchii policrome!