Autumnală

Toamna, mândră doamnă, cu paşi repezi vine, Scuturându-şi coama blondă peste mine, Iar în urma-i urme se cobor la vale - Irmilici de-aramă din cosiţa-i moale. Vechile ei soaţe - vânturi zvăpăiate Trag perdeaua norilor, ruptă, peste sate, Când Domniţa-n trecere în prăsazi agaţă Amforele perelor, pline cu dulceaţă. Felinare galbene de gutui răscoapte Le atârnă, darnică, ca să ardă-n noapte, Iar în miezul zilei râd printre verdeaţă Piersicile fragede, rumene la faţă. Prune violete, fără de pudoare, Şoldurile grele şi le coc la soare, Ard obrajii merelor - ce neruşinate! Greu ne este, Domnilor, în vecinătate-i... În nucar - Vai! - nucile crapă de ruşine, Lepădându-şi haina verde de pe sine, Viţa cea de vie, pe haragi urcată, Îşi întinde gâtul pozna să o vadă. Cu ciorchini de strasuri străvezii gătită Se priveşte-n geamuri, rău neliniştită - Unde-s Făt-Frumoşii ce vor fi să vină, Să-i culeagă roada de arome plină?