Ca fluturii eterici –
Talente consumate,
Efemeride suntem şi naiba sa ne ia!
În cerc şedem turceşte
Cu ceşti frumos pictate
Şi picurăm cu versuri în drojdii de cafea!
Iar lămpile albastre
Transformă-n nestemate
Aceste picuri rare, ce strălucesc pulsat
Şi noi privim bezmetic
Safire, diamante,
Ce-n suflete las urme şi răni de neuitat!
Dar vine dimineaţa
Şi vraja se destramă –
Se stinge strălucirea, nimic n-a mai rămas…
Extazul, bucuria
Şi vinul de la cramă
Au ars, lăsând poeţii cu lacrimi pe obraz.
Iar steaua-n spaţii sumbre –
De biblioteci bătrâne,
Nu poate să-mi aprindă nici o scânteie-n piept,
Îmi iau iaurtul searbăd,
Şi, resemnat, pe mâine
Las basmul cel de vrajă – fidelul meu adept.
Ah, sper să vină iară,
Dar sorţile sunt crude,
Un fluturaş eteric – poveste de o zi,
Iar în lumina zilei -
Sic tranzit gloria mundi…
Şi se prea poate, scumpe, că nu vei mai veni!
Aprindeţi lămpi albastre
În fiecare seară,
Cu sufletul la gură şi chipul chinuit,
Poeţii stau în tihnă
Sperând ca să apară
Un fluture albastru, desprins din infinit.
