Ca fluturii eterici, Talente consumate, Efemeride suntem şi naiba să ne ia! În cerc şedem turceşte Cu ceşti frumos pictate Şi picurăm cu versuri în drojdii de cafea! Iar lămpile albastre Transformă-n nestemate Aceste picuri rare, ce strălucesc pulsat... Şi noi privim bezmetic Safire, diamante, Ce-n suflete las urme şi răni de neuitat! Dar vine dimineaţa Şi vraja se destramă, Se stinge strălucirea, nimic n-a mai rămas! Extazul, bucuria Şi vinul de la cramă Au ars, lăsând poeţii cu lacrimi pe obraz. Iar steaua-n spaţii sumbre De biblioteci bătrâne, Nu poate să-mi aprinda nici o scânteie-n piept, Îmi iau iaurtul searbăd Şi, resemnat, pe mâine Las basmul cel de vrajă, fidelul meu adept. Ah, sper să vină iară, (Dar sorţile sunt crude), Un fluturaş eteric, poveste de o zi... Dar la lumina zilei - Sic tranzit gloria mundi! - Se poate, prea iubite, să nu mai poți veni! Aprindeţi lămpi albastre În fiecare seară, Cu sufletul la gură şi chipul chinuit, Poeţii stau in tihnă, Sperând ca să apară Un fluture albastru, desprins din infinit |