Versul nu e lac, nici baltă, Nu e apă stătătoare, E - când inima tresaltă, E, cand sufletul te doare. Versul meu - izvor de munte - Curge și din piatră seacă, Cade - și se sparge-n joacă, Și renașne în grăunte. Izvoraș cu apă dulce, Nu te face râu de vale, Care apele-și le duce Tulburate și domoale. Izvoraș cu apă rece, Răcorește-mi fruntea tristă, Stai cu mine jos, pe prispă, Spune-i dorului să plece... Și de-l vezi, că nu mai pleacă - Susură-i blestem de ape, Și de-l vezi, că nu se-nneacă - Pune-i lacrimi reci sub pleoape! Las-să plângă și să zbiere, Mai avan chiar decât mine, Căci așa i se cuvine Pentru apriga-mi durere...